Există un pasaj biblic foarte impresionant în cartea profetului Zaharia, care ne arată unde ar trebui să se ducă un om atunci când simte că povara păcatelor sale îl zdrobește sufletește și îi răpește bucuria de a trăi. Sunt atât de multe pasaje în Sfintele Scripturi care ne arată cum tratează Dumnezeu omul ce, cuprins de propria păcătoșenie, își caută salvarea la Dumnezeu. Cred că toate aceste pasaje vor să ne învețe un mare adevăr, și anume să nu ne lăsăm striviți de povara păcatelor noastre, ci să căutăm să ne împăcăm cu Dumnezeu, care prin Hristos a făcut primii pași în vederea acestei împăcări.

În cartea profetului Zaharia 3:1-5 ni se relatează: „El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc? » Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: «Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el! » Apoi a zis lui Iosua: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare! » Eu am zis: «Să i se pună pe cap o mitră curată! » Și i-au pus o mitră curată pe cap și l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo.”

De-a lungul anilor, de câte ori am citit și recitit acest pasaj, inima mi-a fost cuprinsă de speranță și am fost fascinat de marea îndurare a lui Dumnezeu, arătată nouă prin intermediul lui Hristos. Există în acest pasaj, atât de bine evidențiată, îndurarea divină, așezată în contrast cu dorința Satanei de a ne priva de mântuirea oferită în dar. Îi avem față în față pe Hristos și pe Satana, marele adversar al omului, cel ce luptă să ne înșele pe toate căile posibile, pentru ca noi să nu luăm în serios chemarea lui Dumnezeu la mântuire. În timpul când profetul Zaharia a primit această viziune, erau vremuri în care poporul Israel se întorsese din captivitate, unde fusese dus din cauza păcatelor comise și, ca urmare, suportase consecințe teribile. Misiunea lor către neamuri, ca popor ales în a răspândi lumina, se încununase cu eșec, iar întoarcerea lor din exil se datora tot îndurării lui Dumnezeu, care dorea să le mai dea o șansă de a recăpăta favoarea divină și de a se împăca cu El.

Unii comentatori spun că oștile întunericului au fost stârnite împotriva israeliților de faptul că lucrările de reconstruire a templului continuau cu rapiditate și că, de aceea, exista teama în rândul lor că de acolo va străluci din nou lumina cunoașterii lui Dumnezeu. Ba, mai mult decât atât, mai târziu, în acel templu avea să intre Însuși Mesia, propovăduind adevărurile Sale eterne. În acest pasaj, marele preot Iosua ne este înfățișat stând în picioare înaintea lui Dumnezeu, îmbrăcat în haine murdare, și pe Satana stând acolo ca să-l pârască și să-i scoată în evidență nelegiuirile lui și ale poporului pe care Iosua, ca mare preot, îl reprezenta înaintea lui Dumnezeu. Avem aici o ilustrație despre cum era starea spirituală a celor întorși din robia exilului. Întrebarea care se pune este: cum poate sta un om cu hainele murdare înaintea lui Dumnezeu?

Iar acel heruvim care cândva fusese neprihănit și plin de înțelepciune stătea acolo doar pentru a acuza și a spune că Iosua și poporul nu aveau dreptul la favoarea divină. Ceea ce Iosua căuta în acele momente era îndurarea lui Dumnezeu pentru poporul ce Îl căuta cu ardoare. Mai presus de păcătoșenia lor, a tuturor, Iosua invoca înaintea lui Dumnezeu ca îndurarea Sa să se reverse peste poporul întors în țară. De fapt, acesta era unul dintre lucrurile primordiale pe care marele preot le făcea în marea zi a ispășirii, însă pasajul se concentrează mai mult asupra momentului în care Iosua aștepta răspunsul lui Dumnezeu. Iar în ciuda căderilor israeliților, în ciuda faptului că Satana stătea acolo cu acuzații reale, ce vizau păcatele lui Iosua și ale poporului, prin harul lui Hristos, Iosua este dezbrăcat de hainele sale murdare și îmbrăcat în haine curate, i se pune pe cap o mitră curată și rămâne acolo, stând în picioare înaintea lui Dumnezeu.

Ca un semn al faptului că îndurarea lui Dumnezeu se coborâse din nou peste el și peste poporul pe care îl reprezenta, aceștia erau așezați din nou în favoare divină și exista din nou speranța unui nou început în Hristos. O lucrare de restaurare din punct de vedere spiritual era în curs de desfășurare în dreptul lor. Pentru a extinde înțelegerea noastră cu privire la ceea ce face Dumnezeu în favoarea păcătoșilor ce se întorc spre El, am să mă folosesc de un verset biblic din cartea unui mare profet, supranumit și evanghelistul Vechiului Testament, și anume Isaia: „Mă bucur în Domnul, și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca pe o mireasă împodobită cu sculele ei.” (Isaia 61:10)

În acest verset ni se vorbește despre bucuria în Hristos ca urmare a împăcării omului cu cerul. De asemenea, ni se oferă o ilustrație a ceea ce înseamnă lucrarea mântuirii în dreptul omului. Este evocată veselia, ca urmare a restaurării ființei umane prin harul lui Hristos. Suntem practic transpuse de la adâncimile întristării, cauzate de păcătoșenia umană, spre înălțimile umblării cu Hristos. În una dintre parabolele Sale, Iisus a folosit această ilustrație, spunându-ne că cei ce acceptau invitația la nunta fiului de împărat trebuiau să accepte și o anumită haină pe care o primeau în dar și care simboliza neprihănirea Sa. De aceea, atunci când refuzăm să ne lăsăm modelați de harul Său, există pericolul să pierdem mântuirea.

Dar, revenind la pasajul din cartea lui Zaharia, constatăm că lui Iosua i se adresează cuvinte de speranță și invitația de a rămâne de partea lui Dumnezeu: „Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire: «Așa vorbește Domnul oștirilor: Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și Casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele, și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici. Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta, căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla... și într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea țării acesteia. »” (Zaharia 3:6-9)

Marele preot Iosua înțelegea foarte bine în acele momente că misiunea lui de a conduce poporul spre împăcarea cu Dumnezeu era încununată cu succes. Iar lui i se fac anumite făgăduințe minunate, cu condiția ca el să rămână de partea lui Dumnezeu până la capăt. Probabil că în acele momente Iosua simțea acea bucurie sau plinătate a veseliei evocate de Isaia. Apoi, acest pasaj se termină cu o promisiune impresionantă pentru exilații întorși în țara lor, și anume: „În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, vă veți pofti unii pe alții sub viță și sub smochin.” (Zaharia 3:10)

Dincolo de confruntarea cu marele adversar al omului, care nu poate fi biruit decât prin Hristos, ne este redată o stare de pace și armonie între oamenii care urmau să se invite sub viță sau sub smochin. Avem aici o prefigurare a vieții celor mântuiți de pe noul pământ, unde bucuriile acestei vieți, nealterate de păcat, vor continua la un nivel la care acum nici măcar nu îndrăznim să visăm. Lumea celor mântuiți va fi plină de bucurie și chiar de veselie, dar nu o veselie așa cum o înțelegem noi, ci mai mult ca o stare a inimii surprinse de lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru toți cei ce-L iubesc. Minunat este faptul că, mai presus de păcătoșenia noastră, este îndurarea lui Hristos, care se revarsă în inimile noastre pentru a ne restaura pentru veșnicie.